DACII – TRIBURILE DACICE SI AREALURILE LOR GEOGRAFICE – HARTA

HARTA TRIBURILOR DACICE

Autor: NICOLAE SABIN DORDEA

Interesul deosebit acordat de lumea ştiinţifică şi de românii adevarati, pentru Dacia si triburile dacice, m-au determinat sa fac un mic studiu cu scopul realizarii unei posibile harti a principalelor triburi geto-dace din epoca preromana (sec.III-I a Chr.) mentionate de Ptolemeu.

Metoda de lucru, materiale utilizate in studiu:

A. Am analizat putinele informatii scrise care se refera la triburile din Dacia din acea epoca sau de mai tarziu, din înregistrările istoricilor greci, Herodot, Strabon, Ptolemeu şi Trogus Pompeius.

Triburile geto-dace constituiau ramura de nord a numeroasei seminţii a tracilor. In sec al V-lea a.Chr, Herodot spunea: „tracii sunt seminţia cea mai numeroasă dupa cea a inzilor” şi mai spunea de asemenea, că geto-dacii sunt „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” (Herodot, IV, XCIII).

Conform informaţiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (este indicat râul Mureş) până în partea superioară a Dunării (denumită Danubius – de la izvoare şi până la Drobeta), iar geţii stăpâneau partea de şes şi cea inferioară a Dunării (denumită Istru) până la Marea Neagră. Tot el ne spune că “dacii au aceeaşi limbă cu geţii” şi că “elenii i-au socotit pe geţi de neam tracic”. Deci, grecii i-au numit geţi, iar mai târziu, romanii i-au numit daci, deşi era vorba de aceeaşi populatie.

Odata cu cresterea populaţiei triburilor a crescut si puterea dacilor. In Prologul cărții XXXII, în contextul conflictului dintre Imperiul Roman și regele Macedoniei, Filip al V-lea, episod petrecut între anii 215-205 a.Chr, istoricul Trogus Pompeius se referă la daci, menţionand „creșterea puterii dacilor sub regele Rubobostes”, ceea ce coincide cu începutul procesului de strămutare a centrului de greutate al puterii daco-geţilor din câmpia munteană în sud-vestul Transilvaniei. Aceasta „creştere a puterii dacilor” petrecută deja în ultimul sfert al secolului al III-lea a.Chr. şi continuată apoi în deceniile următoare, a determinat reocuparea teritoriile invadate de celţi, ceea ce semnifică o încetare bruscă a „dominației” celtice în podişul transilvănean. În nord-vestul Transilvaniei, înaintarea dacilor spre regiunile de câmpie au pus în mişcare pe celţii din acest spaţiu, dar probabil şi pe cei din interiorul arcului carpatic, care s-au retras spre Dunărea de mijloc.

Dacia era împânzită de un mare număr de triburi ale căror capetenii deţineau la inceput doar o autoritate locală. Încet-încet, in faţa pericolelor externe reprezentate de celţi (sec IV-II a.Chr.) dar si de extinderea imperiului roman până la sud de Dunare (sec I a.Chr), triburile s-au unit, formând uniuni de triburi, cu autoritate extinsă pe teritorii mult mai mari. Acest proces de unificare a culminat cu crearea Regatului Dacia, în jurul anului 82 p.Chr., cand toate triburile dacice s-au unit sub conducerea celui mai mare rege dac, Burebista, fiu al puternicului trib al burilor (buridavensi, buredensi).

Totusi, nu toate triburile celtice s-au retras spre vest. În timpul regelui Burebista, in jurul anului 61 a.Chr., Regatul Dac a pornit o campanie de recucerire a teritoriilor ocupate de triburile celtice. Regatul s-a extins spre nord-vest în regiunile Tisei Superioare şi dincolo de versantul nordic al Carpatilor, în zona bazinului superior al Vistulei, iar în vest până la muntii Pădurea Neagră.

„ (C.212) În vechime, după cum spuneam, în jurul fluviului [Pad] locuiau cei mai multi celţi [din Galia cisalpină]. Cele mai numeroase neamuri dintre celţi erau boii, insubrii şi senonii;  [aceştia din urmă] s-au întovărăşit cu gesaţii – ca şi odinioară, când, printr-un atac neaşteptat, au ocupat Roma*. Mai târziu, romanii i-au nimicit pe senoni şi pe gesaţi, iar pe boi i-au alungat din acele locuri. (C.213) Strămutându-se** în regiunea de lânga Istru, ei trăiau acum amestecaţi cu tauriscii, războindu-se cu dacii, până când aceştia din urma le-au şters neamul de pe fata pământului***. Teritoriul lor, care făcea parte din Iliria, a rămas un loc de păşunat pentru turmele neamurilor vecine.” – Strabon (63 a.Chr.-19 p.Chr.) – Geografia,V,1,6:

*In jurul anului 390 a.Chr.

**Spre sfârsitul secolului al IV-lea a.Chr. sau începutul secolului al III-lea a.Chr, celţii au ajuns până  în Transilvania (Istoria României, p. 234-235)

*** Afirmatia lui Strabon este exagerată, boii nu au fost exterminaţi în totalitate, ei au migrat spre nord-vest, in Boemia. Evenimentul s-a petrecut  în jurul anului 60 a.Chr. în timpul regelui dac Burebista (Cf. Cezar, Razboiul civil, I,18)

 „(C.313) O parte din teritoriul amintit (ţinuturile ilirice) dacii l-au prefăcut  într-un pustiu, în urma războiului în care i-au biruit pe boi şi pe taurisci – seminţii celtice de sub stăpânirea lui Critasiros. Dacii pretind că acest ţinut ar fi al lor, cu toate că e despărţit de ei prin râul Parisos* – care vine din munţi şi se varsă în Istru, prin părţile galilor numiti scordisci. Într-adevăr aceştia locuiau amestecaţi cu ilirii şi cu tracii. Dar dacii i-au nimicit pe cei dintâi, pe câtă vreme cu aceştia din urmă ei au făcut adeseori ori alianţă. Restul ţinutului, spre miazănoapte şi răsărit, îl ocupă panonii, până la Segestica şi Istru. Spre celelalte părţi, se întind mai mult. Orasul Segestica aparţine panonilor, fiind aşezat la confluenţa mai multor râuri, toate navigabile. El alcătuieşte o întăritură foarte potrivită pentru războiul** împotriva dacilor, căci se află la poalele Alpilor, care se întind până la iapodi – aceştia fiind un amestec de celţi şi iliri. „ – Strabon (63 a.Chr.-19 p.Chr.) – Geografia,VII,5,2

*Râul Tisa, Pathissos, cf. Pliniu cel Bătrân, IV,12,(25),80

**Reluând planurile lui Cezar, Octavian Augustus urmărea să poarte un „război preventiv” împotriva urmaşilor lui Burebista (cf. Apian – Iliria, 22,65 şi23,67).

 

B. Am consultat si analizat un mare numar de vechi harti ale Daciei, pe care figurau numele triburilor dacice. Aceste harti, elaborate pe parcursul a 300 de ani, au preluat in marea lor majoritate datele descrise in lucrarea geografului grec Ptolemeu – Geografia.

Hartile reprezentand teritoriul Daciei au avut ca sursa descrierea facuta de geograful grec Ptolemeu (cca. 90 – 168 p.Chr.), care a lasat ca mostenire si o incercare de coordonate geografice. Ptolemeu (Ptolemey), cel mai mare geograf al antichităţii, a trăit cea mai mare parte a vieţii sale la Alexandria. Cea mai importantă lucrare a sa în domeniul geografic a fost Geografia, un tratat care cuprindea cam tot ce se ştia despre lumea cunoscuta în Imperiul Roman al secolului al II-lea. Lucrarea făcea referire la circa 8000 de indicaţii toponimice şi cuprindea 28 de hărţi, realizate prin utilizarea unor proiecţii cartografice. Din păcate copiile care au rezistat vremurilor nu mai conţineau şi hărţile. Din această cauză ediţiile tipărite ale tratatului cuprindeau hărţi întocmite pe baza informaţiilor din textul ptolemeic. Metodele sale cartografice au dăinuit aproape un mileniu şi jumătate.

Pornim de la o sursa primara credibila, descrierea Daciei facuta de geograful grec, unde acesta spune:”Stăpânii Daciei cei mai de la nord, începând dinspre vest, [sunt] Anarti şi Teuriski şi Kistoboki;sub aceştia Predauensii şi Ratakensii şi Kaukoensii; tot aşa, sub aceştia Biephi şi Bouridauensii şi Kotensii, sub care încă Albokensii şi Potulatensii şi Sensii; sub aceştia cei mai la sud [sunt] Saldensii şi Keiageisi.”Ptolemeu detinea probabil date din surse mai vechi, deoarece el a descris o situatie anterioara vietii sale, stiind faptul ca majoritatea triburilor celtice  parasisera de mult teritoriul Daciei la momentul scrierii lucrarii Geografia. In schimb, costobocii erau contemporani cu el. Deci descrierea contine informatii din diferite epoci, adica tot ce se stia despre Dacia in acel moment. Cu mijloacele pe care le-a avut la dispozitie, el a localizat asezarile dacice (davele) cu o marja destul de mare de eroare uneori.

Daca am interpreta cuvant cu cuvant, in mod rigid, descrierea lui Ptolemeu referitoare la pozitionarea triburilor pe teritoriul Daciei, de la nord la sud, pe cinci randuri de cate trei, asezarea lor ar avea un aspect matricial:

                    Anarti (celt.), Teurisci (celt.),   Costoboci (sec.II) ;

                    Predavensi,   Racatensi,         Caucoensi;

                    Biesi,             Buridavensi,      Cotensi

                    Albocensi,      Potulatensi,       Sensi,

                    Saldensi,        Keiagisi,            Piefigi

Desigur ca un asemenea model nu poate fi aplicat in mod rigid prin suprapunere peste o harta geografica actuala, pretinzand apoi, obtinerea unor rezultate apropiate de realitate. Pozitionarea pe care o presupune o interpretare “mot a mot” a descrierii, este nesatisfacatoare. Probabil ca in realitate teritoriile controlate de triburi erau foarte diferite ca marime, in functie de populatie si putere militara. La fel de probabil este faptul ca unele erau situate mai la nord sau mai la sud, fata de enumerarea ptolemeica a cate trei triburi la aproximativ aceeasi latitudine. Limitele acestor areale erau constituite de multe ori de obstacolele naturale (munti, importante cursuri de apa, lacuri), elemente de care am tinut cont in studiul de fata. Exista si posibilitatea ca aceste hotare intre ariile de stapanire ale triburilor sa nu fi fost foarte bine delimitate sau chiar mai mult, sa fi avut un caracter schimbator, dinamic. Sa nu uitam ca in acea epoca lupta pentru existenta era esentiala, iar triburile cu populatie in crestere erau in continua cautare de noi pamanturi care sa le ofere pasuni pentru cresterea animalelor, conditii de practicare a agriculturii.

Dupa o lunga perioada lipsita de documente, abia in secolul XVI, cartografia geografica a inflorit din nou, iar apoi cartografia istorica, cu harti reconstituite pe baza izvoarelor vechi.

Harti studiate:

1522 Laurent Fries – Harta ptolemeică a părţii nordice a Peninsulei Balcanice 

Hartă gravată de Laurent Fries (1485–1532), a fost publicată prima oară într-o editie Ptolemeu în anul 1522 la Strasbourg. Harta consultata a fost extrasă dintr-o ediţie publicată la Viena de Gaspar Trechsel în anul 1541. Ea cuprinde nordul peninsulei balcanice între Marea Adriatică şi Marea Neagră.

1540 Munster (dupa Ptolemeu) – TABVLA EVROPAE IX – DACIA

Foarte interesant, pe harta lui Munster teritoriul Daciei cuprinde si zona situata la sud de Dunare, pana la muntii Balcani (Haemus). Cartograful a respectat descrierile scriitorilor antici.

1595 Abraham Ortels (nume latinizat Abraham Ortelius) – DACIARUM, MOESIARUM QVE, VETUS DESCRIPTIO

Abraham Ortels (1527 – 1598), cartograf și geograf flamand, s-a născut în orașul Antwerpen,  în Belgia de astăzi.  A fost creatorul primului atlas geografic modern, intitulat Theatrum Orbis Terrarum (Teatrul lumii) editat pentru prima oara in 1570, la Anvers. La acest atlas a adaugat in 1595 o sectiune istorica, un Parergon (adaos) in care a introdus si harta Daciei, pentru care a studiat tot ce a avut la dispozitie despre daci la vremea respectiva. Harta este insotita de un text in limba latina, in care Ortelius explica ce izvoare a avut la indemana si diverse lucruri cuprinse in harta. El face un fel de istorie a dacilor, pe baza informatiilor luate din Herodot, Strabon, Pliniu si alti istorici care au lasat ceva scris despre daci. S-a documentat temeinic si, foarte important, printre scrierile pe care le-a cercetat ca sa faca harta Daciei, figureaza scrieri care in zilele noastre nu mai exista. Totusi, harta lui Ortelius contine unele erori de localizare. Este scuzabil, fiind vorba de anii 1500, cand nu existau decat izvoare antice pentru a fi consultate, izvoare nu foarte sigure. Ulterior, pe baza sapaturilor arheologice si a cercetarilor istorice aceste erori au fost corectate.

In atlasul lui Ortelius exista si alte harti interesante pentru studii referitoare la geto-daci. Spre exemplu, harta Traciei, cu sudul Dunarii, stiut fiind faptul ca dacii se intindeau pe un teritoriu mult mai mare spre sud. La fel, harta bazinului Marii Negre, cu anumite zone locuite in mare parte de geti, alaturi de sciti, sarmati, greci si de alte populatii.

Harta editata initial in 1595 a fost retiparita de mai multe ori. In total, au existat in lume peste 3000 de exemplare, din care insa, putine au rezistat timpului.

In secolele urmatoare au mai fost editate multe harti ale Daciei, dar majoritatea autorilor s-au inspirat din hartile lui Munster si Ortelius. In secolul XVI  si pana mult mai tarziu, in tehnologia de imprimare se utilizau placi gravate din bronz, dupa care hartile imprimate pe carton sau pe hartie erau colorate manual.

1595 Pieter van den Keere (nume latinizat Petrus Kaerius) – VETUS DESCRIPTIO DACIARUM NON NEC MOESIARUM (dupa Ortelius) Foarte asemanatoare cu harta lui Ortelius

1629 Philip Cluver (1580-1622)(Clüver, Klüwer, Cluwer, sau Cluvier, nume latinizat Philippus Cluverius sau Philippi Cluverii) – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE, vetus et Nova Descriptio

1650 – Cluverius – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE, Vetus et Nova Descriptio

1652 Jan Jansson (1588-1664) (nume latinizat Johannes Janssonius) – VETUS DESCRIPTIO DACIARUM NON NEC MOESIARUM; Foarte asemanatoare cu harta lui Ortelius

1661 Philip Cluver (1580-1622) sau Clüver, Klüwer, Cluwer, sau Cluvier, (nume latinizat Philippus Cluverius sau Philippi Cluverii) – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE si MOESIAE et DACIAE , Tabula continens una Poloniam, Russiam nigram, etc. din Introductionis in Universam Geographiam, harta gravata de Bertius

1695 Gerard Mercator (1512-1594) pe numele adevarat Gerhard Kremer (nume latinizat Gerardus Mercator), harta dupa Ptolemeu –TAB. IX EUROPAE, Continens  DACIAM, MISSIAM, THRACIAM ac MACEDONIAE partem

1782 Rigobert Bonne (1727-1805) – Pannonia, Dacia, Illyricum, Moesia

1796 C.Keller(1638-1707) (nume latinizat Christophorus Cellarius) – PANNONIA, MOESIA, DACIA, ILLYRICVM

Harta nu pastreaza proportiile, zona Moldovei este aproape inexistenta, redata doar printr-o fasie ingusta intre Carpatii Orientali si Prut. Contine foarte putine denumiri de triburi: Anarti, Teurisci, Iasci (Iazygi) Bastarnae, Britolagae, Getae

1801J. Roper PANNONIA, DACIA, ILLYRICUM et MOESIA, editata la Londra de R. Wilkinson

1828 R.FennerGERMANIA, DACIA, publicata în “Pocket Atlas of Modern and Ancient Geography”; Germania Magna se invecina la sud -est cu Dacia. Burii apar la sud-vest de izvoarele fluviului Vistula, la nord de Carpatii nordici. Contine cateva erori: Buridavensii (Buredensii) sunt figurati pe varfurile Carpatilor Meridionali, iar Ratacensii (Rhatacensii) sunt figurati in Moldova, intre Carpatii Orientali si Siret, aproximativ pe teritoriul Cauconilor. Tyragetii insa, sunt figurati corect, la gurile Nistrului (Tyras).

1837 Sidney Hall (1788 – 1831) – Macedonia, Thracia, Dacia; Contine o eroare, Iazigii Stramutati (Iazyges Maetanastaes) sunt postati pe harta pe zona dintre Carpatii Occidentali si Tisa, in loc sa figureze corect, intre Tisa si Dunare.

1850  Sidney Hall (1788 – 1831) – Macedonia, Moesia, Tracia et Dacia, editor Longman & Company; Foarte interesant, apare pe harta localitatea Buridava, deci existenta acestei cetati era cunoscuta inca din prima jumatate a sec. XIX.

1840 Andriveau-Goujon – Thrace, Moesia, Dacia

1845 A. Brue – Dacie ancienne, Pannonie, Moesie

1849 –  Macedonia, Thracia, Illyria, Moesia et Dacia, Atlas

1853  Keith Jonston – Pannonia, Dacia, Illyricum, Moesia , Macedonia et Thracia

1886 Gustav Droysen (1838 — 1908) The Roman provinces of the Lower Danube. Old historical map from Droysens Historical Atlas,

 

Triburile dacice

Costobocii sau Kistobokii – Triburi de daci liberi care au locuit în N şi NE Daciei. Apartenenţa lor etnică a fost dovedită arheologic. Aria de răspândire cuprinde bazinul superior al Nistrului şi cel superior al Prutului, respectiv regiunea Stanislav, Lvov şi Cernăuţi, din vestul Ucrainei, afectând deopotrivă Maramureşul (istoric) şi Bucovina. Prezenţa temporară a costobocilor prin Moesia Inferior, respectiv Dobrogea, este menţionată de două epitafe descoperite la Adamclisi. Corespund culturii arheologice de tip Poiana-Răcătău-Tinosul. Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec. II, când o serie de izvoare literare şi epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul roman. Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia şi Macedonia, ajungând până în Ellada şi profanând templul din oraşul Eleusis. După alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi, de neam germanic, să-i atace. În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar alţii au continuat să trăiască pe teritoriile de baştină, alături de nou veniţii de neam germanic şi de sarmati. Nordul Moldovei, zonă de interferenţă între cultura carpică şi cea costobocă, a fost dominat de costoboci pînă în anul 170 e.n., după cum arată descoperirile arheologice. Costobocii, ca şi carpii, au lăsat o bogată moştenire perioadei de început a migraţiei popoarelor. Prin acţiunile militare întreprinse în sec. II-III e.n., costobocii şi carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului roman.

 Predavensii Vorbind despre neamurile din centrul si vestul Daciei, autorul Geografiei, Ptolemeu, pomeneste si pe predavensi, de asemenea de origine dacica. Ei pot fi localizati la nord de Muresul inferior, pâna aproape de Crisuri, ceea ce îi identifica pe predavensi cu emitentii monedelor dacice de tip Toc-Cherelus, si care, la sfârsitul sec.II î.e.n., si începutul sec.I î.e.n., au locuit în partile din dreapta Muresului de Jos.

 Ratacensii sau RacatensiiSunt pomeniti, de Ptolemeu, în grupa neamurilor din partile centrale ale Daciei. Au fost considerati fara rezerve de origine dacica si plasati în platoul transilvanean dintre Târnave si Somes (V.Pârvan, Getica). În ultima vreme, ei au fost identificati cu uniunea de triburi dace de pe valea Muresului si a Târnavelor, întinzându-se spre sud pâna la Carpati. Aceasta uniune de triburi corespunde monedelor de tip Rădulesti-Hunedoara, Aiud-Cugir si Petelea, precedând in timp, momentul unificarii de catre Burebista.

 Caucoensii sau Cauconii –  Trib dacic mentionat pe teritoriul Daciei de geograful grec Ptolemeu. Localizati de Vasile Pârvan în “regiunea de munte din Neamt si Bacău si tinutul spre apus din tara secuilor”, (Getica) caucoensii au fost vecinii de sud ai costobocilor, care au locuit în nordul Moldovei, inclusiv în partea carpaticã si dincolo de Siret pânã la Nistru, ceea ce ne face să adăugăm în mod logic la zona locuită de tribul caucoensilor, si centrul Moldovei. La aceeasi concluzie ne aduce si harta ce însotea textul operei geografice a lui Ptolemeu, pe care alte triburi vecine sunt amplasate în asa fel, încât se poate deduce existenta, în centrul Moldovei, a caucoensilor.

 BiefiiTrib dacic mentionat de Ptolemeu in vestul Daciei (Geografia, III, 8, 3). Numele probabil provine din biesi. Vasile Parvan situa acest trib in afara Transilvaniei si Olteniei, situarea lui in nord-estul Banatului fiind cea mai apropiata de realitate.

 Buridavensii – Neamul Burilor, Buridavensilor sau Buredensilor, a fost unul din cele mai puternice, longevive si dinamice triburi din Dacia. In Geografia lui Ptolemeu (Geographia, III, 8, 3)  apar sub denumirea de buridavensi.Cu centrul la Buridava (actuala Ocnita – jud. Valcea) stăpâneau cea mai importanta rezerva de sare din zona, minele de sare de la Ocnele Mari. Aici au fost descoperite inscripții latine care redau numele davei de odinioara – Buridava –  și un fragment al unui vas având inscripția BUR, indicând numele tribului dacilor buridavensi, menționați de Ptolemeu. Ei detineau controlul asupra Defileului Oltului, calea de legatura spre zonele de mijloc si de nord ale Daciei. Prin pozitia strategica deosebita, importanta lor in raport cu alte triburi precum si puterea lor militara, au crescut foarte mult in decursul secolelor III-II î.C.Formațiunea social-politică a dacilor buridavensi a putut fi localizată în nord-estul Olteniei si în nord-vestul Munteniei, deci ocupau regiunea subcarpatică a actualelor judeţe Valcea şi Arges, “pana pe culmile Sebesului si Fagarasului “(V. Parvan). Stăpaneau si ținuturile imediat învecinate de la nord de Carpatii Meridionali. Spre nord se invecinau cu Ratacensii, la vest cu Albocensii, iar la sud si sud-est, cu Potulatensii. Este posibil ca marele rege Burebista (de retinut radacina comuna “bur” sau “bure”- Buridavensi, Buredensi, Buridava, Burebista) sa fi provenit din randul Buridavensilor, ca sef al acestui puternic trib si care a luat in mainile sale destinul geto-dacilor, realizand unirea tuturor triburilor intr-un mare regat cu capitala la Sarmizegetusa Regia. Tot in cetatea Buridava (Ocnita –jud Valcea) a fost descoperit un vas cu inscriptia “Basileus Tiamarcos”, datat cu aproximatie in perioada 40 a.Chr.-10 p. Chr. 

Contingente ale tribului burilor, in urma campaniilor lui Burebista impotriva celtilor, s-au stabilit la nord de Carpatii nordici, in zona izvoarelor Vistulei (actual sudul Poloniei), unde au fost descoperite asezari dacice care atesta acest fapt. Au format un mix de populatie cu triburile de origine sueba din zona. Sunt mentionati de Tacitus impreuna cu marcomanii si quadii, ca facand parte din grupul Suebilor de la Dunarea Mijlocie. Au fost mentionati si de Ptolemeu sub numele de Buri Lugoi. Acest fapt ar explica participarea suebilor la primul razboi daco-roman, ca aliati ai dacilor (vezi monumental triumfal Tropaeum Traiani) Asezari dacice au fost descoperite si in Moravia (actual Slovacia) la Zemplin. Marcomanii si quadii sositi in tinuturile Boemiei si Moraviei pe la anul 8 a.Chr. i-au impins pe celti spre vest, iar pe buri spre sud-est. O alta ramura a burilor o regasim si mai tarziu, dupa cucerirea romana si transformarea Daciei in provincie romana, de-a lungul Tisei pana spre izvoare. Aliati ai marcomanilor si quadilor, burii au atacat de nenumarate ori Imperiul Roman (Razboaiele marcomane, 166-180 p.Chr.).  In anul 405 p.Chr., impinsi din spate de huni, au patruns in Imperiul Roman – in Gallia, impreuna cu vandalii, iar in anul 409 p.Chr. marcomanii, quadii, suebii si burii, au trecut muntii Pirinei stabilindu-se in provincia romana Gallaetia (Galitia –  nord-vestul Spaniei si nordul Portugalei). Suebii si burii au pus bazele Regatului Sueb cu capitala la Braga (fosta denumire romana a municipiului era Bracara Augusta). Dupa venirea vizigotilor la anul 586 p.Chr., burii nu au mai fost consemnati in istorie. Exista insa si in prezent in Portugalia o zona denumita terra de burros, ca marturie a trecerii unei ramuri a burilor pe acele meleaguri.


CotensiiTrib mentionat de Ptolomeu în rândul principalelor neamuri geto-dacice. Geograful grec îl dispune la sud de caucoensi. De altfel, Vasile Pârvan îi si numeste enigmaticii cotensi si îi localizeaza în estul Daciei, respectiv în sudul regiunii istorice Moldova. Se invecineaza la nord cu ratacensii si caucoensii. Cercetarile arheologice din aceasta parte a Romaniei pledeaza pentru includerea cotensilor (sau cotilor) printre neamurile de origine geto-dacica.

AlbocensiiPtolomeu ii mentioneaza pe albocensi (Geografia;III;8,3) printre getii care locuiau în partile de sud-vest ale Daciei. Originea lor dacica nu este pusa la îndoiala. Se crede ca numele lor  provine de la localitatea Alboca, localizata în sudul Banatului de azi.

 Potulatensii -Neam dacic, pomenit de asemenea de Ptolomeu printre cele care locuiau în Dacia. Dupa opinia lui V.Pârvan, acest neam ar fi populat partile de nord ale Olteniei si zona deluroasa din vestul Munteniei. În parte localizarea potulatensilor coincide cu aceea a uniunii de triburi corespunzatoare monedelor geto-dacice de tip Adâncata-Manastirea, întâlnite mai frecvent în estul Olteniei si nord-vestul Munteniei (a doua jumatate a secolului al II-lea a.Chr).

Siensii -Alaturi de celelalte populatii din Dacia, pe care Ptolemeu le înregistra pe la mijlocul sec.II e.n., sunt mentionati si siensii sau sensii. Dupa calculele lui V.Pârvan, siensii ar fi locuit de-a lungul râurilor Ialomita si Buzau , adica în partea de nord-est a Munteniei, corespunzator judetelor actuale Buzau si Braila. Cercetarile numismatice recente, bazate pe o mai buna cunoastere a monedelor geto-dacice de tip Dumbraveni si Înotesti-Racoasa, au dus la identificarea unei importante uniuni de triburi, care se întindea de la râul Buzau si pâna pe cursul inferior al Siretului. Aceasta uniune de triburi ar putea fi constituita de neamul siensilor care, în acest caz, trebuie sa fi ocupat o zona mai mare fata de cea propusa de V.Pârvan. Important de amintit în aceasta privinta este faptul ca, însa din sec.III î.e.n., getii din aceasta regiune, siensii de atunci sau de mai târziu, au jucat un rol deosebit de însemnat de viata politica si economica a oraselor grecesti de pe coasta de vest a Marii Negre
 

Saldensii – Trib geto-dacic care trăia în partea de vest a Olteniei și menționat de geograful Ptolemeu în descrierea Daciei.

 Ceiagisii sau Keiageisii – Printre ultimele nume de triburi dace întâlnite în Geografia lui Ptolemeu se afla si neamul Ceiagisilor. Ei sunt amintiti alaturi de Piefigi si se apreciaza, dupa cercetarile lui V.Pârvan (Getica), ca ar fi locuit la sud de Potulatensi, adica în sud-vestul Munteniei si sud-estul Olteniei, pe cursul inferior al raului Olt, intre raurile Jiu si Vedea, pe teritoriul actualelor judete ale Romaniei: Dolj (partial), Olt, Teleorman (partial). Limita teritoriului lor era strajuita la sud de fluviul Dunarea (Ister, Danubius)

Piefigii - Printre neamurile din Dacia, mentionate de Ptolemeu în Geografia sa se întâlneste si numele Piefigilor. Toti istoricii sunt de acord în a le atribui o origine certa geto-dacica. V.Pârvan (Getica) i-a localizat în Câmpia munteana, aproximativ în fostul judet Vlasca (actual Giurgiu) si în actualele judete Ilfov si Ialomita, iar mai recent R.Vulpe i-a plasat pe valea Argesului, în jurul asezarii getice de la Popesti (jud.Ilfov), identificata de acelasi autor cu “orasul” Sornum, mentionat de Ptolomeu.
     Dupa toate probabilitatile, neamul Piefigilor este unul si acelasi cu marea uniune de triburi getice din secolele III-I î.e.n., determinata pe baza studiului monedelor geto-dacice de tip Vârteju – Bucuresti. Începuturile ei pot fi urcate în timp pâna în vremea regelui Dromichete, când getii se afirma prin victoriile repurtate în doua rânduri asupra armatei lui Lisimah.
     În perioada imediat premergatoare lui Burebista, uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei – foarte probabil acel neam al Piefigilor – reprezinta cel mai important centru economic si politic din toata Dacia. Acest nucleu getic va constitui unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificare a tuturor geto-dacilor.

 

C. Am delimitat zone distincte care inglobeaza punctele in care au fost descoperite tezaure monetare geto-dacice apartinand unui anumit tip monetar, caracteristic, emis de un anumit trib sau uniune tribala. Am studiat hartile descoperirilor de tezaure monetare geto-dace corespunzatoare fiecarui tip monetar, din lucrarea Monedele geto-dacilor, a profesorului Constantin Preda,1973.

Trebuie sa preluam neaparat elementele care s-au dovedit corecte si unanim recunoscute din munca si realizarile inaintasilor nostri si sa mergem mai departe. Toate piesele monetare descoperite in atat de multe tezaure de pe teritoriul vechii Dacii, au fost clasificate in mod eronat de mai multi cercetatori straini (Pink, Serrer) ca monede est celtice. Cercetatorului roman, profesorului Constantin Preda ii revine meritul de a fi stabilit in urma cu 40 de ani, in mod clar, clasificarea tipurilor monetare geto-dace si o delimitare mai buna fata de cele celtice. Denumirea fiecarui tip monetar distinct a fost data dupa numele localitatilor unde au fost descoperite primele si principalele tezaure monetare.

 Un element deosebit de important in stabilirea ariei de stapanire a unui anumit trib, este constituit de descoperirile arheologice de asezari dacice, necropole si tezaure monetare. Totalitatea localitatilor in care s-au descoperit monede apartinand aceluiasi tip monetar dacic, schiteaza o zona, ne ofera o imagine asupra ariei de circulatie, in care a trait respectivul trib emitent, zone de influenta, populatii cu care au fost in contact pentru schimburi de marfuri.

 

D. Am avut in vedere informatiile certe, referitoare la noi descoperiri arheologice de asezari dacice, de necropole, de tezaure monetare, descoperiri ulterioare aparitiei lucrarii profesorului Preda. Inaintasii nostri, istoricul Vasile Parvan si cercetatorul Constantin Preda, au facut afirmatii foarte prudente referitoare la triburile dacice care au emis anumite tipuri monetare si zonele controlate de aceste triburi sau uniuni de triburi. Descoperirile arheologice ulterioare de asezari, necropole, tezaure monetare, au confirmat  afirmatiile lor, au largit anumite zone si ne-au dat o idee mult mai clara privind pozitionarea triburilor pe harta.

Facand o sinteza a tuturor acestor informatii,  se poate reconstitui, asemenea unui puzzle, o harta cu arealurile stapanite de triburile de pe teritoriul Daciei. Iata rezultatul:

Dacia Triburi 1

 

 

Nota: Rezultatele prezente ale studiului constituie un punct de vedere personal, fara pretentia de a detine adevarul absolut.

 

Articol realizat cu elemente preluate din:

Constantin Preda, Monedele geto-dacilor,1973.

Al. Barnea, Bistonii, in Magazin istoric, anul X, nr. 4 (109), apr. 1976, p.16.

Constantin Preda, Tyragetii, in Magazin istoric, Anul XI, nr. 4 (121), apr., 1977, p. 33, p. 49.
 I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976
Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti,1982
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p. 117.
Dumitru Berciu, Burii daci si stravechea lor cultura, in Magazin Istoric, 83, 1974.

enciclopedia-dacica.ro

DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE

DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE

 Este frustrant sa privesti imaginea unei monede antice si sa nu intelegi ce scrie pe aceasta. Maretia unei efigii grecesti sau romane este umbrita de faptul ca inscriptia ramane ermetica pentru cei care nu se descurca sa o descifreze. De-a lungul timpului, am cules multe informatii despre monedele antice atat din literatura de specialitate, dar si de pe site-urile de licitatii sau vanzari on line. Articolul de fata, pus la dispozitia celor interesati, constituie un ABC care contine cateva notiuni elementare, atrage atentia asupra unor caracteristici generale si recomanda o metoda simpla de descifrare, prezentand cateva imagini de monede antice preluate pentru exemplificare.

1. DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE GRECEŞTI, MACEDONENE, TRACICE

 Moneda, inventie a grecilor antici, a aparut initial ca piesa cu valoare intrinseca destinata schimburilor comerciale. Primele monede emise in acest scop aveau gravate doar simboluri, semne distinctive ale unor cetati sau regate. Ulterior, pe monede au început sa apara gravate si efigiile unor zei protectori greci, cum ar fi Atena, Helios, Zeus, Apollo, Heracles, Dionisos, apoi inscriptii si efigii ale basileilor, regi si regisori care se considerau reprezentanti ai celor de mai sus.                                                                                  Motivul din care au aparut primele inscriptii si primele efigii pe monedele emise, a fost nevoia de comunicare a elitei conducatoare, a liderilor, catre populatia unei tari sau a unui imperiu. Evolutia emisiunilor monetare s-a desfasurat timp de cateva secole de la aparitia primelor monede (eveniment situat undeva în secolul VII a.Chr.), sub influenta culturii elene, cultura care si-a lasat amprenta asupra intregii lumi antice. Grecii au facut din emiterea monedelor o adevarata arta. Trebuie recunoscuta maiestria greu de egalat a grecilor antici in tratarea celor doua principale aspecte: cel tehnic, de prelucrare a metalelor si de preparare a aliajelor necesare, iar cel de-al doilea dar cel mai important estetic, talentul cu care gravorii au realizat efigii, imagini si inscriptii. Privind efigia unui zeu sau rege grec, macedonean sau trac pe o moneda, ai impresia ca vezi o miniatura a operelor sculptate de Phidias sau Praxiteles. Este adevarat ca descifrarea cuvintelor din limba greaca este mai dificila din cauza necunoasterii literelor grecesti si acest fapt poate constitui de multe ori un handicap, dar care poate fi depasit. Dupa cum se va observa, descifrarea poate deveni relativ usoara. Avem de-a face, fie cu piese monetare pe care avem de descifrat un singur cuvant, scris in linie sau semicerc, fie cu piese monetare pe care sunt inscrise mai multe cuvinte. Ceea ce ne usureaza munca este faptul ca ele sunt in general separate, fiecare cuvant fiind inscris pe o latura a imaginii.                                                                                                                                                                        

Sa luam ca exemple de studiu cateva piese monetare antice preluate de pe site-uri care permit libera lor descarcare:

Filip II a

Din Macedonia aveau sa apara primele monede având inscriptionat numele  basileului, denumire echivalenta cu cea de rege. Filip al II-lea (359-336 a.Chr.) mare strateg si om politic, intemeietor al statului centralizat macedonean, a fost fiul regelui Amintas al III-lea. Si-a impus treptat hegemonia asupra tuturor cetatilor grecesti, act finalizat in lupta de la Cheroneea din anul 338 a. Chr., cand a obtinut victoria impotriva coalitiei organizate de cetatea Atenei. Sunt binecunoscute tetradrahmele de argint emise de Filip al II-lea, piese cu un diametru de 24 mm si cu o greutate de aproximativ 16-17 grame, care au pe avers chipul lui Zeus, iar pe revers, calaretul macedonean cu ramura de laur in mana, avand sus inscriptia cu litere grecesti ΦIΛIΠΠOY. Aceste monede mai au de obicei gravate si semne care indica monetaria unde au fost emise, monograma Π=Pi, Λ=Lambda, Θ=Thêta, Γ=Gamma, Σ=Sigma (de exemplu Π indica monetaria din Amphipolis) sau simboluri: spic de grau, cununa, amfora, faclie, delfin, etc.                                                                           

Pentru a observa mai bine detaliile, dand click pe imagine puteti vedea moneda la dimensiune marita.                                                                                                         Primul pas in descifrarea inscriptiei este, scrierea semnelor care se vad pe moneda:       Φ I Λ I Π Π O Y                                                                                                                Pasul urmator este identificarea semnelor, consultand alfabetul grec si apoi, stabilirea literelor echivalente din alfabetul latin. Alfabetul grec (elen sau elin) este o culegere de 24 de semne utilizate pentru scriere în limba greaca începand cu secolul al VIII-lea a.Chr. si până astăzi. El isi are originile in alfabetul fenician si a dat nastere unor alfabete utilizate in Europa si Orientul Mijlociu, inclusiv cel latin. Pentru a avea un instrument usor de utilizat, vom prezenta  fiecare litera a alfabetului grec impreuna denumirea respectivului semn, urmata de transcrierea in literele echivalente din alfabetul latin.

A=Alpha – A; B= Bêta – B sau V; Γ=Gamma – G/J; Δ= Delta – D; E=Epsilon – E;              Z= Dzêta – Z; H= Êta – Ê sau I; Θ= Thêta – TH; I=Iota – I; K=Kappa – K; Λ=Lambda – L; M=Mi – M; N=Ni – N; Ξ=Xi – X; O=Omicron – O; Π=Pi – P; P= Rhô – R; Σ=Sigma – S; T=Tau – T; Y=Upsilon – U, Y; Φ=Phi – Ph sau F; X=Khi – Kh sau Ch; Ψ=Psi – Ps; Ω=Oméga – O.

Deci, sa reluam. Dupa ce am scris toate literele grecesti, avem cuvantul: 

Φ I Λ I Π Π O Y,  pentru care, transcris litera cu litera in caractere latine, avem echivalentul:

F  I L I P P O U, adica FILIP (Philip).

Fiul lui Filip al II-lea, Alexandru al III-lea (356-323 a.Chr.), cunoscut in istorie ca Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, cuceritor al unui imperiu fara egal, a fost primul care a intuit ca moneda poate avea, la scara larga, pe langa rolul pur comercial si pe acela de mijloc de comunicare. El a infiintat foarte multe monetarii si a emis un mare numar de stateri de aur, tetradrahme si drahme de argint, popularizandu-si propria efigie si numele sau catre intregul imperiu cucerit.

Alex III av   Alex III rev

Alex III rev

Acest tip de moneda are pe avers chipul lui Alexandru personificandu-l pe Hercule in blana de leu, iar pe revers, Zeus pe tron tinand in maini un vultur si un sceptru. Tot pe revers apare de obicei leul si monograma monetariei, in dreapta si pe latura de jos inscriptia:

AΛEΞANΔPOY BAΣIΛEΩΣ

ALEXANDROU BASILEOS – ALEXANDRU BASILEU, insemnand Regele Alexandru (King Alexander).

Filip III Arhideul

Urmasii lui Alexandru cel Mare au emis monede în aceeasi maniera. Se recunosc usor tetradrahmele sau drahmele din timpul lui Filip al III-lea Arideul (323-316 a.Chr.) care sunt la fel cu cele emise de Alexandru, dar avand pe partea dreapta inscriptia ΦIΛIPPOY, iar pe latura de jos BAΣIΛEΩΣ. Mai apar si insemne ale monetariilor, cum ar fi ΣI, ΛY, etc.

Inscriptia intreaga arata astfel:

ΦIΛIPPOY BAΣIΛEΩΣ, care transcrisa in caractere latine este

FILIPPOU  BASILEOS – FILIP BASILEU, intreaga inscriptie insemnand: Regele Filip (King Philip).

O Thasos av O Thasos rev

Mai tarziu, au aparut si alte tipuri de tetradrahme care au circulat si la nord de Dunare, cum au fost cele emise in insula Thasos intre anii 148-80 a.Chr. Ele au pe avers chipul tanar al zeului Dionysos orientat spre dreapta, iar pe revers Heracles nud (Hercules) tinand in maini o bata si o blana de leu. Pe aceste tetradrahme cu flan mare, de 32  mm si greutate intre 16-17 grame, apare legenda (inscrisul) cu litere grecesti pe trei laturi ale monedei:

HPAKΛEOYΣ ΣΩTHPOΣ ΘAΣIΩN

Transcriem in caractere latine si astfel, avem:

HRAKLEOUS SOTIROS TASION,  ceea ce in traducere inseamna: Heracles(Hercule) salvatorul tasienilor (Hercules the saviour of Thasians).

Pe imitatiile acestui tip de tetradrahma, emise de celtii si daco-getii din zona Dunarii, literele din legenda sunt realizate din mici globule. Prin imitari repetate, legenda s-a denaturat ajungand sa-si piarda intelesul.

Imit celtThasos Thasos im celtica Thasos im getii danubieni

Azes Baktria

Tetradrahmă indo-scită (Bactria- astazi Pakistan) din timpul lui Azes al II-lea (35 a.Chr. - 5 d.Chr.), care poartă pe avers efigia regelui călare spre dreapta, iar pe revers Zeita Pallas Athena in picioare, cu o lance in braţul drept, scut în partea stânga şi doua monograme care incadreaza personajul. Pe marginea aversului, cu greu se poate citi inscrisul circular cu litere foarte deformate:

BAΣIΛEΩΣ BAΣIΛEΩM MEΓAΛOY AZOY

BASILEOS  BASILEOM MEGALOU AZOU adica,  Marele Azes rege al regilor (The great Azes, the king of kings)

Caria Rodos

Pe o drahma greceasca  din insula Caria, Rodos, circa 150-125 a.Hr., care are pe avers un minunat profil cu raze al lui Helios (zeul Soare in mitologia elena) orientat spre dreapta, iar pe revers – spun specialistii – un trandafir cu boboc (dupa opinia mea seamana mai mult cufloarea numita Iris sau Stanjenel), in stanga schitata o floare mica si monograma ρ=Rho- Rodos, putem vedea sus legenda :

ΔEΞIKPATHΣ, care transpusa in litere latine arata astfel:

DEXICRATES, numele basileului local sau a magistratului monetar. 

 

ZYRAXES SI MONEDELE EMISE DE SIENSI

La finalul acestui prim capitol vom face o o mica digresiune, referindu-ne la monedele noastre antice autohtone, monedele dacice. Ideea care trebuie retinuta este ca tetradrahmele emise de Filip al II-lea au constituit modelul agreat si adoptat mai intai de triburile celtilor de la sud si nord de Dunare, apoi modelul a fost adoptat de catre daco-geti, dând nastere mai multor tipuri monetare specifice, emise de formatiunile unional-tribale din diferitele zone geografice de pe cuprinsul Daciei. La un moment dat (in jurul anului 300 a.Chr.) dezvoltarea, destul de stabilă a populaţiei autohtone, a fost dereglată de pătrunderea şi stabilirea purtătorilor civilizaţiei La Tène, celtii. Invazia celtilor a marcat de fapt trecerea spatiului carpato-balcanic la cea de-a doua etapa a fierului, La Tene. Descoperirile arheologice atestă faptul că celții, care au colonizat câteva zone ale bazinului carpatic, au impus si au dezvoltat într-o manieră specifică, o serie de trăsături generale ale acestei culturi, alături de care au fost mixate elemente ale dacilor. „Creşterea puterii dacilor” in timpul lui Rubobostes, petrecută deja în ultimul sfert al secolului al III-lea a.Chr. şi continuată apoi în deceniile următoare (225-180 a.Chr.), a stopat expansiunea celtilor si a determinat reocuparea teritoriile invadate de celţi în podişul transilvănean.

Desigur ca desi pornite de la un model unic, atât tetradrahmele celtice cât si cele dacice, au avut interpretari specifice propriilor culturi, au beneficiat fiecare de diferite niveluri tehnice de prelucrare a metalelor, toate acestea având ca rezultat piese monetare cu caracteristici total diferite.

Rostul acestei paranteze este de a aduce alaturi de monedele macedonene, unul din ultimele tipuri monetare dezvoltate in Dacia, in etapa finala de dezvoltare a monetariei dacice si anume, tipul monetar emis si utilizat in perioada 110-70 a.Chr. de Siensi, formatiune unional-tribala dacica ce controla partea de est a Munteniei si sudul Moldovei, in principal actualele judete Buzau, Braila si partial judetele Vrancea, Galati, Tulcea, Ialomita, Prahova. Dupa unii autori aceste monede au circulat chiar mai mult, spre jumatatea secolului I a.Chr. Siensii sunt mentionati de geograful grec Ptolemeu (cca. 90–168 p.Chr.), în capitolul descrierii Daciei (III, 8, 3) din lucrarea sa monumentala, Geografia. Acestui tip monetar i s-a dat denumirea de Inotesti-Racoasa (Constantin Preda – Monedele geto-dacilor, Ed.Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti, 1973), dupa numele localitatilor unde au fost descoperite cele mai insemnate tezaure. Tipul monetar emis de Siensi are un grad mai mare de stilizare in raport cu tipul monetar emis de Piefigi (Varteju-Bucuresti), pe care-l continua stilistic si cu care se suprapune partial ca epoca si spatiu geografic. Imitarea repetata a tetradrahmelor emise de Filip al II-lea, pe parcursul a mai bine de doua secole, a dus la realizarea unui produs mult schematizat, cu un continut scazut de argint, dar de pe care se poate observa ca influenta elenistica persista, ea se poate inca recunoaste si pe acest tip de monede. Mai mult, conform C. Preda, O. Floca, acest tip monetar a fost influentat si de tipuri monetare contemporane, mai tinere cu doua secole decat prototipul filipic initial, de tetradrahmele emise in insula Thasos (148-80 a.Chr), care au circulat in Dacia in aceeasi perioada. Astfel, la tetradrahmele Siensilor, pe lânga caracteristicile mostenite de la tipurile monetare din care au evoluat, au mai aparut doua elemente noi si anume: pe avers, rozeta asemenea unei flori cu sase petale, care impodobeste capul schematizat al lui Zeus, iar pe revers, literele in diferite pozitii, de deasupra si dedesubtul calului (cel mai des Δ (delta), dar si M, N) desemnand probabil tribul, monetaria sau initiala numelui conducatorului tribal. Am vazut imagini de piese ale acestui tip monetar in care litera Δ era inscrisa de patru ori pe acelasi revers, in diferite pozitii. Mi-a atras atentia aupra acestui aspect prezentarea si imaginea acestui tip monetar in cartea lui Ion Donoiu – Monede daco-getice si efigii romane, Ed. Militara, Bucuresti, 1980, pag. 51-52, unde pe revers sunt inscriptionate literele Δ si M.

DSC05139 DSC05140 DSC05140 - Copy

Am gasit pe un site de vanzari on line o piesa asemanatoare, pe care o prezentam mai jos (vanzatorul american presupunea ca este o piesa Varteju-Bucuresti si se scuza ca nu a gasit documentatie):

DSC05130 DSC05130 - Copy

Interesant este ca rotind moneda spre stanga cu 90o, cele doua litere latine se transforma in litere ale alfabetului grecesc, M devine Σ – sigma, iar N devine Z. Nu stim sigur care este axul monedei la care s-a raportat gravorul, probabil ca nu exista nici o regula, literele fiind gravate in diferite pozitii, dar fiind sub influenta monedelor thasiene, putem presupune ca acestea ar putea fi literele grecesti Σ (poate de la numele de Siensi) si  Z (poate de la numele Zyraxes, conducator tribal care se spune ca a stăpânit in acea perioada partea estica a acestui teritoriu mai sus amintit ?).

Zyraxes  a fost unul dintre regii geților din secolul I a.Chr. stăpânind Nordul și Nord-Vestul Dobrogei, amintit de Dio Cassius, (Historia Romana, 51; 26; 5-6) în legătură cu campaniile lui Licinius Crassus la Dunărea de Jos. In anul 61 a.Chr., guvernatorul Moesiei, Antonius Hybrida a fost înfrânt sub zidurile cetatii Histria de histrienii aliati cu geții lui Zyraxes și bastarnii din Sciția, dar se pare că principalii biruitori în acest conflict au fost geții deoarece ei au fost cei care au păstrat trofeele și le-au dus cu ei la Genucla, puternica cetate a lui Zyraxes, situată undeva pe Dunăre. In mai multe surse se spune ca stindardele au fost recuperate 33 de ani mai târziu, de către Marcus Licinus Crassus, când a atacat cetatea Genucla, în anul 28 a.Chr., dar triumvirul îsi pierduse de mult capul într-un război din Siria (53 a.Chr.) în fata lui Orodes al II-lea (57-38 a.Chr.) regele parților, când din 40 000 de soldați au ajuns înapoi la Roma numai 10 000. Fiind nascut in 115/114 a.Chr., la momentul atacarii cetatii Genucla din anul 28 a.Chr., ar fi avut 87 de ani. In concluzie, cel la care se refera Dio Cassius, a fost fiul lui Marcus, adica Publius Licinius Crassus, general în armata lui Caesar.

Daca la data luptei de la Histria (61 a.Chr.), Zyraxes era barbat in putere, era deja rege al getilor din acea zona a Daciei, putem presupune ca avea in jur de 30-35 de ani. Daca tinem cont de longevitatea oamenilor in acele timpuri, daca la momentul atacarii cetatii sale, 33 de ani mai tarziu (28 a.Chr.), era suficient de batran ca sa nu primeasca lupta (63-68 de ai) si sa fuga din calea romanilor pentru a cere ajutor scitilor, putem aproxima, fara teama de a gresi prea mult, perioada in care acesta a trait. Astfel, Zyraxes s-ar fi nascut in jurul anului 93 a.Chr. si a disparut din istorie in anul 28 a.Chr., la vârsta de aproximativ 65 de ani.

Facand o comparatie intre cele doua perioade, cea in care este dovedit ca au circulat monedele siensilor, cca 110-70/50 a.Chr. si perioada in care a trait regele get, cca. 93-28 a.Chr., observam ca partial acestea se suprapun temporal si deci, putem face o legatura intre monedele avand gravata litera Z si Zyraxes, regele get care stapânea partea de est si nord-est a teritoriului formatiunii unional-tribale a siensilor si care ar putea fi beneficiarul acestor monede.

 

 

2. DESCIFRAREA INSCRIPŢIILOR DE PE MONEDELE ANTICE ROMANE

 Unul dintre aspectele cele mai dificile și frustrante cu care se confruntă colectionarii de monede antice din epoca romană este descifrarea inscripțiilor și a titlurilor si onorurilor de pe monede. Desi scrise in alfabet latin descifrarea inscriptiilor de pe monedele romane este de multe ori mai dificila, deoarece acestea poarta mult mai multe informatii, continute intr-un sir de abrevieri (prescurtari). Un impediment suplimentar este faptul ca romanii au utilizat litera V atat pentru consoana V, dar si pentru vocala U. In mod similar, era utilizata litera I atat pentru J cat si pentru I. Descifrarea este mai complicata decat la monedele grecesti deoarece inscriptia este realizata circular, in zona perimetrala a monedei, formand un cuvant foarte lung. In acest caz, este necesara scrierea intregii inscriptii si descoperirea intregului continut al abrevierilor, pentru intelegerea textului.

Cu toate acestea, cu putină răbdare, se poate dobandi usor deprinderea de a descifra semnificatiile inscriptiilor. Este nevoie doar de putin timp pentru ca mintea să dezvolte o abilitate de înțelegere a ceea ce vedeti scris, să distingă si să proceseze abrevierile, pentru a găsi adevărata semnificatie a inscriptiilor. Un prim sfat este acela de a va familiariza cu titlurile comune sau componentele inscripției și de a studia cat mai multe monede pentru a vă dezvolta “ochiul”. În funcție de starea monedei, este posibil să aveți in fata o inscripție completă sau doar parțială si deci, unele monede ar putea fi mult mai greu de citit din cauza uzurii. Pentru înțelegerea titlurilor de pe orice monedă romană recomand aceeasi metodă simplă, in doi pasi, ca si in cazul monedelor care poarta caractere grecesti.

Sa luam ca exemplu imaginea unei monede in stare foarte buna, din epoca Principatului.

Nerva Traian av Nerva Traian rev

Este un denar de argint emis de imparatul Traian (98-117 p.Chr.), in primii ani de domnie, cand titlurile si onorurile sale erau in numar mai mic. Numele sau complet era Nerva Traianus Marcus Ulpius. El este celebru in privinta lungimii inscripțiilor de pe monedele sale, care sunt cele mai lungi din seria monedelor imperiale.

Primul pas, scriem intr-un singur şir toate literele de pe aversul acestei monede:

IMPCAESNERVATRAIANAVGGERM

La prima vedere, pare un cuvant lung, greu de citit si fara nici un inteles.

Pasul al doilea este descompunerea acestui sir lung de litere, in abrevierile componente si descoperirea semnificatiei fiecarei abrevieri in parte. Acest al doilea pas presupune consultarea unei liste de abrevieri. Pentru aceasta operatiune, aveti la dispozitie mai jos, un instrument – titlurile si onorurile romane in forma abreviata, intalnite pe monedele romane.

Revenim la inscriptie, pe care o descompunem in abrevierile identificate:
IMP CAES NERVA TRAIAN AVG GERM,

cu semnificatiile

IMPerator CAESar NERVA TRAIAN AVGustus GERManicus,

ceea ce in traducere inseamna:

Imparatul Nerva Traian Augustul, Cuceritorul Germaniei

Pe aceeasi moneda, pe revers avem inscriptia:

PMTRPCOSIIIPP

pe care o descompunem in abrevierile consacrate

PM TRP COSIII PP,

cautam semnificatiile in lista si avem:

Pontifex Maximus TRibunicia Potestate COnSvl III Pater Patriae

ceea ce in traducere inseamna:

Preot suprem,Tribun al Poporului, Consul pentru a III-a oara, Parintele Patriei

Sa luam un exemplu un pic mai complex, un denar emis de imparatul Traian, dupa primul razboi dacic (101-102 p. Chr.):

T1250av T1250rev
Si in acest caz, titlurile formează de fapt un şir continuu pe ambele fețe ale monedei. În jurul efigiei împăratului, pe avers, legenda cu prescurtări în limba latină:

IMPTRAIANOAVGGERDACPMTRPCOSVPP

pe care o descompunem in componente consultand lista abrevierilor titlurilor

IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TR P COS V PP

ceea ce înseamnă:

IMPerator TRAIANO AVGvstvs GERmanicvs DACicvs Pontifex Maximvs TRibunicia Potestate COnSvl V Pater Patriae

şi care în limba română se traduc astfel:

Împăratul Traian Augustul, Cuceritorul Germaniei, Cuceritorul Daciei, Preot suprem, Tribun al Poporului, Consul pentru a cincea oara, Părintele Patriei,

Pe reversul monedei se poate vedea imaginea unui dac captiv asezat la baza trofeului armatei, imagine asemanatoare cu trofeul bifacial din varful monumentului trimfal de la Adamclisi – Tropaeum Traiani (Trofeul lui Traian). Legenda compusa din abrevieri în limba latină:

SPQROPTIMOPRINCIPI

pe care o descompunem in componente

SPQR OPTIMO PRINCIPI

Cuvintele complete în limba latină sunt:

Senatvs Popules Que Romanus OPTIMO PRINCIPI

si traducerea în limba română:

Senatul si poporul Romei: Cel mai bun conducator

Prin acesta metoda puteti descifra inscripția de pe orice moneda. Scrieti literele intregii inscriptii si treceti-le prin cele doua etape. Consultati pentru abrevierile titlurilor, lista de mai jos, iar pentru numele proprii, lista imparatilor romani de pe internet. Cu putina practica, totul devine foarte usor.

 

 

Titluri și onoruri pe monedele romane – abrevieri, semnificatii si traduceri:

AVG. Augustus sau Augusta – Conducător senior, titlu onorific conferit împăratului sau împărătesei
ARM. – Armeniacus – Cuceritorul Armeniei
BRIT. – Britanicus – Cuceritorul Britaniei
CAESAR, CAES. sau C. – Cezar – Moștenitor al tronului
CARP. – Carpicus – Invingator al carpilor din Dacia libera                                             CENS. sau CENS. PER. – Cenzor perpetuus – Titlu de magistrat care determina dimensiunea Senatului, numit pe viață
COS sau C. – Consul – Unul din doi, cei mai de seamă, magistrați șefi,
DAC. –  Dacicus – Cuceritor al Daciei                                                                              DAC. CAP. – Dacia Capta – Dacia cucerita
DACICA in combinatie cu zeita Victoria – Victoria asupra Daciei                                    DICT. – Dictator – Titlu acordat în timpul Republicii în situații de criza, de urgență
DIVI, DIVO sau DIVA – Divin – Aclamat ca zeitate
D.N. – Dominus Noster – Domnul nostru
F., FIL. sau FILI – Filius sau Filia – Fiul sau fiica împăratului
GERM. – Germanicus – Cuceritorul Germaniei
IMP. – Imperator – Imparat, Comandantul suprem al armatei
IMP. C. –  Imperator Cezar – Imparat junior, de rangul doi
IUD. CAP. – Iudeea Capta – Iudeea cucerita                                                                   NOB. – Nobilissimus sau Nobilissima – Nobil
N. C., NOB. C., NOB. CAES. sau NOBIL C. – Nobilitas Cezar – Mostenitor regal
OPTIMO, OPTIMO PRINC sau OPTIMO PRINCIPI – Optimo Principi – Cel mai bun conducător sau cel mai mare principe
PART. – Parthicus – Cuceritorul Parthiei
PERP. – Perpetuatae – Pentru totdeauna, pe viață
P. F. – Pius Felix – Fericit și înțelept
P. M., PON. M. sau PONT. MAX. – Pontifex Maximus – Preot suprem
P. P. – Pater Patriae – Părintele patriei
PRINC. IVVENT. – Princeps Iuventis – Tânărul principe
SPQR – Senatvs Popules Que Romanus – Senatul si poporul Romei                          T.R.P., TR. P., TR. POT., TRIB. P., TRIB. POT., TRIB. POTEST. sau TRIBUN. POTEST. – Tribunicia Potestate – Tribun al poporului, șef civil al statului


Titluri pe monedele provinciilor romane care utilizau limba greaca:

CEB, ΣEB – Sebastos = Augustus – Conducător senior, titlu conferit unui împărat
Y
ΠATOC – Epatos = Consul –  Unul din doi, cei mai de seamă, magistrați șefi
ΘEOΣ, ΘEOC - Theos (Deus) = Divi, divo – Divin – Aclamat ca zeitate
EYTY – Eutyces =  Felix – Fericit
AVT, AVTK – Autocrator = Imperator – Imparat, conducator suprem al armatei
E
ΠIΦ – Epifanes = Nobilissimus – Nobil
EYC – Eusebes = Pius – Intelept
ΔHMAPX. EΞ. - Demarc. Ex. = Tribunicia Potestate – Tribun al poporului, sef civil al statului

Autor: Nicolae Sabin DORDEA